Întrebările directe despre cost sunt atât de comune, încât se-nțelege din start care e prima problemă a cuplului când se apucă de organizare:  reglementarea optimă a bugetului.
Atâtea servicii, atâtea prețuri, nu mai înțelegi pe ce face să dai bani și pe ce nu.
Dacă ai ajuns să citești acest articol, felicitări! S-ar putea ca la final de lectură să fii ferm convins pe ce să nu economisești. 🙂

Aproape întotdeauna mirii ajung să scrie unui organizator când deja gustă din stres și se zăpăcesc în opțiuni. Conștientizarea că ai nevoie de ajutor e cea mai importantă.  De aici, ești la un pas de a fi luat în mâini bune.

Și totuși, ai venit aici cu o întrebare: cât costă un wedding planner?

Probabil te aștepți la o taxă fixă, daaaar…

Fiecare om e unic și, după mine, așa ar trebui să fie și fiecare eveniment: cu propriul parcurs și propriile caracteristici. Ori, până la urmă, asta aștepți de la un om profi: să-ți facă ceea ce nu poți face singur, ceva potrivit ție, reprezentativ și inedit.

În acest context, fiecare nuntă are volumul său de lucru. De ce depinde asta?

Unii miri sunt mai relaxați, mai încrezători, mai flexibili. Ei vor să achite un specialist, care să le facă pe toate și să-și ia de-o grijă. Nu au pretenția discuțiilor non-stop cu  omul pe care l-au delegat cu x nr. de sarcini. Sunt clienții care-s tare ok cu un ajutor scurt, clar și cuprinzător. Asta dă organizatorului un plus de productivitate și eficiență, motiv din care acest pachet și costă mai puțin. Prestatorul salvează timp, tu salvezi bani.

Alții, însă, sunt mai solicitanți în raport cu wedding plannerul lor. Au mai multe poziții de analizat, mai multă logistică de efectuat, mai mulți furnizori de contractat etc. Pe scurt, evenimentele mai costisitoare sunt cele atipice, în care se vrea o abordare mai amănunțită. De exemplu, atunci când locația nunții nu e un restaurant specializat pe banchete, ci o platformă ce necesită expertiză, wedding plannerul va trebui să gestioneze mai multe procese, dintre care și cea a administrării cadrelor. Dacă, din varii motive, vei avea nevoie de consultanță non-stop, însoțire la toate măsurările, sugestii despre culoarea invitaților la o bucată de noapte ori progrămări la masaj pentru mama soacră, fii gata să plătești efortul extra cerut.


Factorii care stau la baza determinării prețului se discută la contractare, atunci când bifezi negru pe alb toate momentele vizate în proiect. Din bugetul total al evenimentului, vei achita cca 5-10% pentru organizare. De exemplu, pentru o nuntă mică, de 50-70 persoane, în condițiile implicării la nivel strict necesar, vei achita 500€.
Pentru un public mai larg, de 100-150 persoane, cu mai mult divertisment și program personalizat – 700€.
Dacă, însă, ai peste 200 invitați, pe care vrei să-i uimești cu o nuntă așa cum nu au mai văzut, vei scoate din buzunar cca 1000€.

Nu uita că, indiferent de conceptul ales, nunta e un eveniment la care nu vei avea dublu 2. Fă-o așa cum ai visat acum. 😊