Te-ai întrebat vreodată cum ar fi ca în cea mai “planificată” zi din viață să ți se-ntâmple lucruri neplanificate? 👀
Hai să-ți dăm un exemplu.👇
21 Aprilie 2017 ❄️
La orice ne-am fi așteptat, dar la așa ninsoare – nu.
Zăpada de un metru a și fost motivul din care 2 prestatori de servicii, printre care moderatoarea și o dansatoare, nu au putut ateriza la Chișinău.
Exact, azi e nunta, iar ele sunt în alte colțuri ale lumii, blocate în aeroport.
Prezentatoarea avea cu ea tot programul evenimentului.👀
Dansatoarea participa la show-ul coregrafic surpriză, făcut personalizat cu mireasa pentru mire.
Ok. Acum ce? Ne pierdem cu firea?
Nu, că doar suntem profesioniști!
Am mobilizat de dimineața o altă membră Avanti, ne-am întâlnit la sala de dans și, până la nuntă, am cizelat numărul nou până la perfecțiune. 👌
Moderatoarea a delegat pe altcineva în locul ei, pe Cristina Scarlat, care până la 18.00 și-a asumat responsabilitatea să se pregătească de eveniment și să-l ducă la superlativ! 😍
Într-un final, nunta a fost una plină de zâmbete și voie bună! 😊
Totul pentru că prestatorii profesioniști au știut să iasă din situație, iar mirii au avut încredere totală în ei. ❤️
Morala: orice-ar fi, savurează-ți nunta! O ai doar una.

Dacă te-a inspirat istoria,
fă un share

www.artgroupavanti.com